La munte și la mare cu motocicleta, iulie 2014

La sfârșitul primăverii 2014 am reușit să vindem motocicleta enduro și sa luăm una de stradă. Cu mici eforturi financiare, am reușit să ne achiziționăm o Honda Hornet. Fiind la început de sezon moto ne doream foarte mult să ajungem în acel an și la munte și la mare. Cu bugetul scăzut destul de mult în urma achiziționării motocicletei și din dorința de a ne plimba cât mai mult cu ea, ne-am decis să facem un mic concediu pe motocicletă, mergând la munte și la mare.

De aici au inceput peripețiile... Bagajul a trebuit să fie destul de sumar (nu aveam coburi sau case-uri la motocicletă) dar să ne și ajungă pentru vreo 4 zile. Am putut să fixăm cu plasă în spatele pasagerului două gentuțe și un rucsac micuț în spatele pasagerului. Nu am avut nicio clipă vreo locație stabilită de acasă, știam doar în perspectivă... mare și munte. Prima dată ne-am făcut planul să mergem la mare, se anunțase vreme foarte caldă și apa foarte bună de intrat în mare. Motocicleta era de oraș, nu avea deflector de aer în față, deși era foarte puternică și putea ajunge la viteze foarte mari, fără parbriz te cam limitai la 120 km/h, altfel simțeai non stop cum se sucește capul stânga dreapta :P.

Drept urmare am decis să mergem pe drumul vechi spre mare. În parcare inima bătea destul de tare, eram entuziasmați și era primul drum lung făcut de noi cu motocicleta. Drumul vechi, sincer, nu prea mi-l mai aduceam aminte, eram destul de mic când am fost ultima dată la mare pe acolo, drept urmare, l-am și greșit. În loc să o luăm pe DN3 Fundulea, Lehliu, ne-am trezit la Urziceni pe E85 și de acolo "reconfigurare traseu" (nu aveam suport gps sau telefon pentru moto). Drumul acum avea să fie Urziceni, Slobozia, Drajna și reîntrăm pe drumul vechi. La Drajna am decis să oprim și să mâncăm ceva la restaurantul din acel popas, a fost binevenită pauza și mâncarea. Totuși apa mării parcă ne striga și surpriză, niște prieteni ne-au sunat că au ajuns la mare la Costinești și dacă vrem să ne cazăm cu ei în același loc, așa că am urcat pe moto și ne-am continuat drumul, aveam și cazarea asigurată. Drumul a fost destul de liber, dar tot atunci am descoperit și senzația când vine un TIR din față și la 2 secunde după ce a trecut ai senzația că te aruncă de pe motociletă. În rest drumul a fost foarte bun, asfaltul impecabil dar cum minunea nu ține foarte mult, la Fetești s-a stricat drumul și a trebuit să intrăm pe autostradă până la Cernavodă. Ajungând la podurile de la Cernavodă ne-a cuprins un sentiment plăcut că ne apropiem  de apă, de mare, senzație care cu mașina apărea doar când eram mic și mergeam cu părinții la mare. Când merg cu mașina personală senzația o am doar când trec pe lângă Eforie și văd apa mării. Soarele deja era destul de puternic și a trebuit să mai facem câteva opriri în drum spre mare, să stăm puțin la umbră.

Și am ajuns la mare..... Puțină relaxare și o baie în apa mării binevenită.

A doua zi am mers să mâncăm la unul din restaurantele noastre favorite de pe malul mării unde borșul de pește este fenomenal iar fructele de mare nu sunt mai prejos. Restaurantul îl găsiți la 2 Mai și este pe plajă. Datele GPS ale restaurantului le găsiți aici. După ce am terminat de mâncat am fost să mai facem puțină plaja cu amicii noștri și să ne pregătim pentru drumul ce urmează. În timp ce stăteam liniștiți la plajă, ne-am gândit că nu am mai fusesem din copliărie la Vulcanii Noroioși, în concluzie aveam și destinația de la munte. Seara am ieșit cu toții să mâncăm apoi am fost să ne distrăm puțin în parcul de distracții, unde am și câștigat o sticlă de vin. Asta nu pot să uit deoarece cel care avea locul de aruncat la țintă nu prea a fost cinstit (darts). Regula era să sparg șase baloane cu șase săgeți ușoare (cele slab calitativ) și câștigam o sticla de Whisky sau o sticlă de vin dacă nimeream doar cinci, prima o ratasem iar pe următoarele știind cum se comportă săgeata nu le-am mai ratat. Yupyyyy, am câștigat o sticlă de vin. Acum am vrut să-mi incerc din nou norocul iar cel de acolo nu a mai fost de acord să arunc la țintă. Urât din partea lui.

Încet, încet s-a terminat excursia de două zile la mare și am plecat spre a doua locație... Vulcanii Noroioși (Buzău). Ca traseu (dacă nu ratăm din nou drumul) va fi drumul vechi spre mare până la Drajna, Slobozia, Amara, Buzău, Berca și Vulcanii Noroioși deși cei de la pensiunea de acolo ne-au recomandat să o luăm pe Urziceni chiar dacă ocolim (Așa trebuia să facem). Drumul a fost plin de peripeții, pe care urmează să vi le relatez, de la căzut cu moto până la animale ce aleargă pe lângă tine noaptea târziu. După ce am pornit la drum o masină după o străduță laterală ne-a tăiat fața și ne-am speriat destul de rău. Cum m-am speriat destul de tare, am tras pe dreapta și am oprit motorul, având adrenalina la maxim când am pus picioarele jos, nu mi-am dat seama că în stânga e asfalt iar în dreapta un șanț. Am ținut-o cât am putut să se poată da jos în siguranță iubita dar trecuse de acel unghi în care o mai puteam ridica din poziția respectivă. Așa că motocicleta a căzut într-o parte, în șanț. Norocul nostru a fost că în acel moment erau mai mulți oameni pe strada alăturată și ne-au ajutat să ridicam motocicleta din șanț. După ce le-am mulțumit oamenilor de ajutor, ne-am liniștit și am verificat funcționabilitatea motocicletei, ne-am continuat drumul spre Vulcanii Noroioși.

Când am ajuns la Slobozia deja se făcuse întuneric afară. Am mers pe un drum foarte bunicel dar din păcate se stricase după Amara. Viteza de mers scăzuse drastic, cam 20 de km/h, nu șiu cum s-ar fi simțit cu mașina dar cu motocicleta nu a fost plăcut. Era combinație între astfal nou și asfatl vechi, nu aveai ce să ocolești. Asta nu e tot, cu ceva timp în urmă, cât asfaltul încă era bun, se aprinsese și becul de la benzină. Mergând încet încet spre Buzău nu ne apare nici o benzinărie în drum, doar unele fără nume dar inchise la acea oră. Uneori mai opream pe dreapta să verificăm pe telefon cam cât mai facem până la Buzău. Ca să nu consumăm benzina, în acele momente opream motorul. Era o liniște parcă prea silențioasă și totul în jurul nostru complet negru, nici luna nu era pe cer în aceea seara. Totul era înfricoșător și non stop ne gândeam că urmează "pana prostului". Nu prea voiam să împing la motocicletă pe așa întuneric. În satele care erau luminate, nu găseam pe nimeni să punem și noi o întrebare. Cu vreo 20 de km înainte de Buzău găsim pe marginea drumului o benzinărie ce imita un brand de renume, dar în acele momente nu am mai făcut mofturi așa că am făcut plinul, am băut o cafea și ne-am continuat drumul. Pe centura Buzăului am trecut printr-o situație neplăcută. O mașină ce venea din sens opus s-a băgat în depășire pe sensul nostru de mers și ne-a dat flash-uri să încetinim. A trebuit să intrăm cu motorul pe acostamentul drumului unde mai mereu găsim și nisip pe jos. Și acum când povestesc, deși au trecut aproape 6 ani, parcă văd farurile acelea orbitoare cum se îndreaptă spre noi. Cel cu mașina nu a schițat absolut nimic, intra în noi dacă nu ne feream. Oprim la prima benzinărie și stăm vreo oră pe acolo să ne liniștim puțin. Drumul până la pensiune a fost unul destul de bun. Nu prea aveai cum să te bucuri de peisaj că era noapte, dar ne-am speriat destul de rău când ne-am trezit cu un animal mare alergând pe lângă noi în tandem. Am observat ce era după ce am încetinit și a trecut prin fața noastră. Era un cal imens, unul sălbatic sau probabil scăpat de cineva. Am ajuns într-un final la pensiune, cred că era ora 2:00, proprietarul ne-a oferit posibilitatea să punem motocicleta în garajul personal, să putem dormi liniștiți fără grija motocicletei. Am făcut un duș și ne-am adus aminte că am câștigat un vin cu o seară înainte și am decis să il desfacem, dar nu aveam tirbușon. Lângă noi erau niște ruși cazați, problema era că nu știau română dar nici engleză, și sincer ei începuse de mult cu băutul. M-am dus până la ei să le explic ce am nevoie dar mimând. Au înteles imediat, au văzut un nebun în noapte că vine spre ei cu o sticlă de vin în mână și se preface că il desface. Am băut sticla de vin afară pe iarbă în timp ce ne uitam la cerul înstelat și la luna abia ieșită de vreo oră (așa am reușit să vedem calul, era bună luna dacă apărea și pe drumul de la Amara).

A doua zi ne-am trezit cu zgomote de păsări și de alte animale ce aparțineau pensiunii și o priveliște feerică. Pensiunea se afla vis-a-vis de intrarea în rezervația Vulcanii Noroioși. Am coborât să mâncăm ceva de dimineață de la restaurantul pensiunuii iar aceștia ne-au rugat să mai așteptăm vreo 30 de minute deoarece laptele și ouăle sunt proaspete din producția proprie. Ne-am mai plimbat puțin prin zonă și ne-am întors să mâncăm un mic dejun "ca la bunica", omletă din ouă proaspete cu verdeață recent culeasă și un pahar mare de lapte cald abia muls. Nu cred că mai e cazul să zic dacă a fost bună mâncarea.... plus aveam și peisajul din poză în fața noastră, iar ca preț totul a fost foarte ieftin.

După ce terminam de mâncat, ne-am gândit să mergem să vizităm vulcanii noroioși și să tragem cât mai mult de timp, să mâncăm aici și la prânz. Doamna de la bucătărie ne spusese ce o să ne facă și abia așteptam să mâncăm o ciorbă cu smântână făcută în casă. Pentru cârcotași, berea din imaginie era fără alcool...

Câteva cuvinte despre acest tip de vulcani: Vulcanii noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la peste 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele împing spre suprafață apa amestecată cu argilă. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din stratele de argilă.

Se cunosc pe glob în total circa 1.100 de vulcani noroioși. În Europa sunt foarte puțini vulcani noroioși pe continent, mai mulți există însă sub mări, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroioși din apele Norvegiei, cei din mările Caspică și Barents. În afara Europei, fenomene similare se pot observa în Siberia, Australia și insula Trinidad din Caraibe. 

În afara spectacolului oferit de vulcani, zona oferă și niște peisaje uimitoare, după cum puteți vedea în următoarele poze. Data viitoare cu siguranță vom veni și cu biciletele.

Am vizitat rezervația Vulcanii Noroioși, apoi am mâncat prânzul la restaurantul pensiunii și ne-am pornit la drum spre casă. Drumul era Buzău - Mizil - Ploiești - București. Drumul spre casă a fost infernal, la propriu, aveam geci de piele pe noi, iar pe cer nu era nici un nor. A trebuit să mergem cu gecile deschise, dar și așa era saună sub ele. Lângă Ploiești ne-am oprit la Mănăstirea Ghighiu, unde ne-am relaxat puțin admirând grădina interioară și ne-am răcorit la umbră.

Cu siguranță a fost o aventură frumoasă și plină de peripeții, pe care o vom ține minte toată viața și o vom povesti mereu cu plăcere.

Dacă ți-a plăcut articolul, ajută-ne cu un share:
Distribuie Tweet Whatsapp Telegram

Citește și alte articole legate de munte, mare, cu motocicleta, peripeții